O lecţie de iubire

Nu am fost niciodată o romantică, dar întotdeauna m-au impresionat poveştile de iubire frumoase, reale şi autentice  care aproape că nu au nevoie să fie spuse, căci dragostea aceea, unică,  se vede de departe. Eu mai mult am fost pragmatica, baietoasa, iar in timp ce fetitele de seama mea se jucau cu papusile mie imi placea sa gasesc cat mai multe jocuri cu masini.

De asemenea, de puţine ori, am curaj să scriu despre iubire şi de tot atât de puţine ori, găsesc tăria să îi întreb pe oamenii din viaţa mea despre poveştile lor. Motivele sunt multe: unii vor să îşi păstreze aceste lucruri pentru ei, alţii nu mă inspiră, în cazul multora, văd o iubire cum nu mi-ar plăcea să trăiesc, deci nu prezintă interes, iar la alţii, aproape că mi-e teamă să întreb de frica unor răspunsuri cum mi-e dat să aud destul de des. Puţine sunt poveştile care mai mişcă ceva în sufletul meu şi e trist.
Iubirea a ajuns de multe ori o socoteală matematic perfectă, un plan ticluit cu dibăcie care îmi trezeşte fiori pe şira spinării. Atâtea relaţii de aşa-zisă iubire clădite pe minciuni, “pe aşa a fost să fie”, “aşa e mai bine pentru toată lumea”, încât nu îmi rămâne decât să sper că nu voi ajunge vreodată din regină un simplu pion pe tabla lui de şah. Şi că voi avea ochii suficient de deschişi încât să nu fiu orbită de false cuvinte. De un start fals intr-o cursa din jocuri cu masini.



Dar săptămâna trecută, am auzit două declaraţii care m-au înduioşat. Declaraţii venite de la bărbaţi care la prima vedere nu ai zice că pun preţ pe profunzimi de sentimente, detalii, gesturi care fac diferenţa. Par bărbaţii urbani şi puternic ancoraţi în pragmatic, mai ales în virtutea meseriilor lor.
La întrebarea “cum ai simţit că EA e EA?”, femeia alături de care vrei să îţi petreci restul vieţii, am auzit unele dintre cele mai calde, sincere şi abundente de iubire răspunsuri,  care arătau firescul acela al cuplului solid. S a spus că atunci când este în braţele ei, simte că nu îi mai trebuie altceva, că acolo îi este locul şi că împreună au puterea să reinventeze relaţia şi să îşi recreeze universul, chiar şi după 10 ani.

I a spus că, după ceva timp de când erau împreună, s-a uitat la ea, s-a văzut peste ani lângă ea, bătrân şi liniştit şi a ştiut că ea îi va fi soţie. Nu a mai simţit pentru nimeni altcineva aşa ceva.

Recitind rândurile de mai sus, pare sec ce am scris, însă emoţia şi sinceritatea pe care le simţeam când îmi povesteau, mi-au umplut ochii de lacrimi, m-au făcut să cred că mai există speranţă într-o lume searbădă, că iubirea adevărată e tot printre noi şi că goana după bani, grija zilei de mâine şi stresul de la job nu au ucis-o de tot.

Am plecat acasă cu fluturi în stomac, cu inima bătând parcă mai tare, cu nodul în gât şi lacrimile în ochi, dar cu un singur gând în minte: “atunci când îţi doreşti pe cineva cu adevărat în viaţa ta, nu pierde timpul, du-te şi luptă, pentru tine, pentru iubirea ta, să ştii că ai făcut tot ce se poate”. E sfatul lui S, simplu, concis şi foarte motivant.
S şi I, mulţumesc!